Multi din ei au fost candva ilustri. Ariile lor erau fredonate la colt de strada. Lumea se inghesuia sa-i vada, sa-i asculte. Insa asta nu a fost suficient. Pentru ca timpul blureaza memoria lucrurilor bune in general. Sunt astazi multi care efectiv nu au auzit in viata lor de Maria Callas, Caruso sau Jussi Bjorling. Vocile lor inca mai palpaie in memoria unor impatimiti ai genului, rasunand stins si bruiat de pe placile patefoanelor.
O sa incep cu Jussi Bjorling. Suedez. Fizic modest, fara joc scenic de calitate, mort prin 1960.
Dar ce voce! Dulce, catifelata, usor melancolica. Te infioara arii precum E lucevan le stelle sau Che ghelida manina.
A reusit sa-l interpreteze in mod exceptional mai cu seama pe romanticul Puccini, cu ai sai artisti boemi (Rodolfo, Cavaradossi).
Maria Callas, una dintre cele mai stranii frumuseti din lumea muzicii, a fost o fire sfasiata, chinuita. Celebritatea nu i-a facut un serviciu. A murit la numai 55 de ani, uitata de toti.
O voce profunda si vibranta. A atins perfectiunea in roluri tragice. As putea sa ascult Casta Diva (Norma de Bellini) la nesfarsit.
Enrico Caruso, acest italiano vero, are un loc aparte: dincolo de faptul ca multi ani numele lui a fost echivalent cu opera insasi (italian cantand opera, ce putem cere mei mult), a mai avut si deschiderea necesara sa accepte inregistrarea vocii sale stralucitoare, vii, pe placi de patefon, intr-o perioada cand majoritatea artistilor erau foarte reticenti (multe voci valoroase s-au pierdut astfel). A iubit mult opera, ceea ce se simte in interpretarea sa...O sole mio.
Adelina Patti apartine altei lumi. A fost regina operei din secolul 19, traia muzica in totalitate, era o persoana extrem de complexa si spirituala. Vocea ei, de o valoare inestimabila, se reflecta palida si fragila in inregistrari vechi de mai bine de un secol: Ave Maria.
