Iunie 2009Ceva din dramatismul si intensitatea istoriei secolului XVI se regaseste in frumoasa Manastire a Humorului... Daca-ti apleci putin privirea asupra detaliilor acestui complex monastic, descoperi imaginarul medieval in toata amploarea si realismul sau.
Multa tensiune emana zidurile umbrite de vegetatie, tensiune specifica acelei epoci tulburi, cand Petru Rares s-a luptat fara sorti de izbanda sa mentina integritatea statului Moldav.
Vremuri cand legenda acelui saeculum aureum stefanian apunea sub dominatia otomana, cand mentalul colectiv cauta cu infrigurare un spatiu securizant, fie el munte, codru sau manastire, cand constiintele deveneau mult mai scrupuloase in raport cu viata vesnica, datorita vulnerabilitatii resimtite in viata de zi cu zi.
Chipuri anonime, crispate, interiorizate apar zugravite in pridvorul Bisericii, intr-un stil atat de realist, lipsit de orice podoaba.
Desi la prima vedere par niste simple schite, impactul receptarii este naucitor: umanitatea reprezentata in aceste modeste fresce se degaja maret si tragic, grupul damnatilor si privirile lor hipnotizeaza si indeamna deopotriva spre reflectie.
Urcand in turn, simti cum piatra aspra si rece a ingustelor scari iti cuprinde tot trupul, devii in prima faza usor claustrofobic.
Si, brusc, devine evidenta diferenta intre tine si aceia care au edificat turnul. Astazi: constructii in care vastitatea spatiului si deschiderea spre lumina sunt principale modalitati de expresie, masura deopotriva a confortului, a risipei de resurse ce inspira siguranta si forta. Turnul, in schimb, este o lume in sine: spatiu concentrat la maximum.
Fiecare caramida, fiecare nisa marturiseste odata in plus dorinta de securitate, bariera intre cel dinauntru si ceea ce ar putea veni din exterior. Utilul, functionalul primeaza, luxul detaliului ar fi fost derizoriu.
Ma indepartez incet de manastire, catre parcare...un jeep anost accelereaza brusc si starneste tot praful...
