Simply Romania

No other comments needed. Poza preluata de la Cristi.

CEVA

Ok. Mai are careva chef de gene false?

sila si iar sila...

Sunt genul care isi impune sa fie optimist. Sa vada partea buna sau inedita a lucrurilor. Dar de la o vreme mi-e sila. Si nu stiu cand si cum si daca imi va trece aceasta sila.
As vrea sa pot crede ca aproape orice individ care devine lichea e silit de existenta, ca merita circumstante atenuante. As vrea sa imi ajunga faptul ca pot citi o carte buna, asculta Bach si pleca in salbaticia muntelui, ca pot gati ceva bun, ca am o familie ok si ca am scapat de celulita.
Dar lucrurile astea sunt prea adesea pe punctul de a fi eclipsate de mizerie. Mizerie care se revarsa ca dintr-un tomberon imputzit in viata celor mai multi din tzara asta, care defapt a devenit un soi de iad baroc si pestilential desprins din picturile lui Bosch, un fel de apocalipsa sui-generis dirijata de somnul orb al unui popor vandut si auto-vandut pe un dram de glamour second-hand.
Un refren imi duduie tot mai des in constiinta: sa plec, sa plec! Sa ma cufund in dezinformare deliberata, in vreo vagauna din munti, sa transform laptopul in capac de ciubar.
Paradoxal e ca opinia publica geme de acuze, de nemultumire impotriva acestui Rau, care, desi cel mai adesea e asociat mutrei spanchii, schizofrenice a lui basescu si a curvelor lui prezidentiale, e defapt ceva mult mai grav si mai profund.
Suntem furati, vanduti, batjocoriti pe fata, ucisi cu lipsurile, abuzati prin legi si totusi nu mai avem puterea sa devenim solidari si sa dam de pamant cu leprele astea. Probabil dintr-un fel de lehamite, pentru ca nu vrem sa ne asumam o misiune sisifica: stim ca ei sunt ca o hidra, careia daca-i tai un cap rasar alte 7.

Mi-e sila. sila. sila. sila. sila.

Sila de faptul ca in Iasi nu se mai da apa calda, ca oamenii, chiar si cei considerati prieteni, se invidiaza ca hienele pentru un capat de atza, pentru ca nu te poti baza pe nici un fel de solidaritate, pentru ca lumea e plina de trogloditi si fufe, de masini prost conduse, e-uri in alimente, analfabetism si pornografie, drogati, spirit marginit, sovinism de familie sau clan, lipsa de perspectiva, banci spoliatoare, batrani muritori de foame, copii salbaticiti, incompetenta la tot pasul, aroganta, boala, spitale mai rau ca abatoarele, sclavagism...
Cata energie ar trebui investita in filtre care sa opreasca aceasta mega-gunoiera la portile unei constiinte?
Nu sunt ferm convinsa ca evaziunea e solutia optima. Cel mai bine, cred, e sa fii destul de dotat ca sa devii pradator de varf in leviatanul asta corcit. Dar nu toti au genele necesare.
Incepe sa mi se cristalizeze serios in minte o rezolutie: trebuie sa o rup cu toate astea. Evident inca nu stiu cum.
Nu caut o utopie.
Vreau doar putina libertate, putin spatiu neinfestat.

Moshul de pe Rarau

Puricam azi niste poze de prin concediu si mi-am adus aminte de el. Moshul de pe Rarau. Nimeni nu stie cati ani are si de cand e acolo. Si mai ales de ce. Iti ia ceva timp sa-l observi. Sunt unii care nu au reusit niciodata...
Mi-aduc aminte ca ne-am pornit spre munte intr-un august, pe 15, praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe la 5 dimineata. Fluvii de ceata se tarau pe vaile muntilor, sub soarele abia rasarit, auriu-roscat, al sfarsitului de vara.





Cu mainile ei fine, Iulia conducea dacia break cu care ne pornisem, avand cel mai scrasnitor si teapan schimabtor de viteze din cate am pomenit vreodata. In huruieli si pufnituri de motor am ajuns pana la urmain varf.
Am parcurs zona misterioasa de la poalele Pietrelor Doamnei, plina de umbra, de stanci, scorburi si muschi verde, din care te astepti mereu sa apara vreun hobbit, vreun elf sau cine stie ce alta creatura tolkiana.

In scurt timp, dintre cetini s-a ivit trupul zvelt al stancii de calcar. Si ne-am oprit sa ne tragem sufletul. Si sa ne umplem de linistea nefireasca a acelui loc in care energiile nevazute parca te ciupesc de gene.


Era momentul sa-l caut. Initial, trupul stancii pare piatra de rand. Dar cand il privesti cu luare aminte si fara indiferenta turistului de ocazie, isi dezvaluie secretele.
"Moshul" e un chip care izvoraste din stanca. Nu se stie povestea lui. Unii zic ca e sufletul muntelui, altii ca e un preot dac, dar nimeni nu stie sigur. E destul de greu sa-l vezi la inceput, e caleidoscopic. Dupa cum spuneam, nu se arata decat uneori, si nu la toti.
Au fost dati cand m-am zgait jumatate de ora in fata stancii, fara sa-l pot zari.
Am incercat sa-l surprind in fotografii, dar chipul senin, interiorizat, putin trist, cu mustati mari si privire plecata, e mult prea putin nuantat, aproape indescifrabil. Trebuie sa mergi sa-l cauti la fata locului, sa te ostenesti...





Dincolo de pitorescul inerent varfului de munte si a panoramei care ti se ofera, Raraul e de o frumusete si o vibratie nepamanteana. Si orice efort de a-l vizita ar trebui sa insemne o binecuvantare a unuia din cele mai frumoase locuri care exista in tara asta.

Canicula vs Grindina

In timp ce restul tarii moare de cald la 40 grade, la Campulung a dat grindina. Si e frig...

Continuare: a plouat toata noaptea.
Azi e numai bine, racoare, dar insorit. Nu vreau sa ma gandesc la intoarcerea la Iasi.

Gradina botanica. Rosariul la inceput de iunie

Intai am facut o incursiune la vechiul schit al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Un lacas modest, dar avand, fara indoiala, un profil spiritual aparte.



Apoi Gradina botanica, unde inceputul de vara e proaspat, superb, parfumat, ca si trandafirii care se revarsa paradisiac pe aleile rosariului.