Sunt genul care isi impune sa fie optimist. Sa vada partea buna sau inedita a lucrurilor. Dar de la o vreme mi-e sila. Si nu stiu cand si cum si daca imi va trece aceasta sila.
As vrea sa pot crede ca aproape orice individ care devine lichea e silit de existenta, ca merita circumstante atenuante. As vrea sa imi ajunga faptul ca pot citi o carte buna, asculta Bach si pleca in salbaticia muntelui, ca pot gati ceva bun, ca am o familie ok si ca am scapat de celulita.
Dar lucrurile astea sunt prea adesea pe punctul de a fi eclipsate de mizerie. Mizerie care se revarsa ca dintr-un tomberon imputzit in viata celor mai multi din tzara asta, care defapt a devenit un soi de iad baroc si pestilential desprins din picturile lui Bosch, un fel de apocalipsa sui-generis dirijata de somnul orb al unui popor vandut si auto-vandut pe un dram de glamour second-hand.
Un refren imi duduie tot mai des in constiinta: sa plec, sa plec! Sa ma cufund in dezinformare deliberata, in vreo vagauna din munti, sa transform laptopul in capac de ciubar.
Paradoxal e ca opinia publica geme de acuze, de nemultumire impotriva acestui Rau, care, desi cel mai adesea e asociat mutrei spanchii, schizofrenice a lui basescu si a curvelor lui prezidentiale, e defapt ceva mult mai grav si mai profund.
Suntem furati, vanduti, batjocoriti pe fata, ucisi cu lipsurile, abuzati prin legi si totusi nu mai avem puterea sa devenim solidari si sa dam de pamant cu leprele astea. Probabil dintr-un fel de lehamite, pentru ca nu vrem sa ne asumam o misiune sisifica: stim ca ei sunt ca o hidra, careia daca-i tai un cap rasar alte 7.
Mi-e sila. sila. sila. sila. sila.
Sila de faptul ca in Iasi nu se mai da apa calda, ca oamenii, chiar si cei considerati prieteni, se invidiaza ca hienele pentru un capat de atza, pentru ca nu te poti baza pe nici un fel de solidaritate, pentru ca lumea e plina de trogloditi si fufe, de masini prost conduse, e-uri in alimente, analfabetism si pornografie, drogati, spirit marginit, sovinism de familie sau clan, lipsa de perspectiva, banci spoliatoare, batrani muritori de foame, copii salbaticiti, incompetenta la tot pasul, aroganta, boala, spitale mai rau ca abatoarele, sclavagism...
Cata energie ar trebui investita in filtre care sa opreasca aceasta mega-gunoiera la portile unei constiinte?
Nu sunt ferm convinsa ca evaziunea e solutia optima. Cel mai bine, cred, e sa fii destul de dotat ca sa devii pradator de varf in leviatanul asta corcit. Dar nu toti au genele necesare.
Incepe sa mi se cristalizeze serios in minte o rezolutie: trebuie sa o rup cu toate astea. Evident inca nu stiu cum.
Nu caut o utopie.
Vreau doar putina libertate, putin spatiu neinfestat.
