Revelion nomad si unele ganduri despre tigani si unguri

Concediul asta am decis sa parasesc barlogul caldut si lectura pentru a bate drumurile Tarii Barsei, ceva Ardeal, Neamtul si Bucovina. Am blindat masina cu pulovere, sosete si mancare si am purces-o in prima faza spre Brasov. Fiecare popas pe la rude a fost marcat de numeroase pupaturi si cantitati pantagruelice de mancare, nesomn, alcooale de toate natiile, lemne pe foc si inca si mai multa mancare.


Am poposit prin cabanele unchilor mei, pitite in vai pitoresti si ninse, edificii care se pot numi cabane doar cu muuulta modestie, deoarece realitatea aduce mai mult a buncar patriarhal de proportii megalitice.


Confort, balansoare la gura sobei, tuica fiarta, prajituri si ceva frica noaptea sa nu vad ursul itindu-se pe geam.


Insa, ca de fiecare cand trec muntii spre vest, fie ca e Oituzul, Ghimesul sau Tihuta, ma izbeste aceeasi realitate, acelasi ghimpe: componenta etnica. Cu riscul de a imi asuma tendinte xenofobe, ungurii sunt omniprezenti, sunt la ei acasa. Peste tot. Localitati intregi unde nu vad o singura inscriptie in alta limba decat maghiara. Daca vreau sa mananc ceva in Odorhei, atunci mai bine astept sa crap de foame, caci nu scrie nicaieri restaurant, ci numai Étterem, blestemata fie-le limba lor bolborosita si schimonosita de nomazi fara istorie.
Ma aflu deci in inima tarii mele, dar daca ma uit in jur am senzatia ca sunt aiurea, peste granite. Nimic romanesc. Arhitectura saseasca, fete urate de unguri cu ochi rai si piezisi, iar ca bonus tiganii (si e greu de imaginat ceva mai coplesitor de urat decat un tigan din ardeal), tiganii care functioneaza ca un fel de liant smolit intre etnii. Si-mi dau seama ca, dincolo de vorbe, lucrurile stau rau.
Vorbim de stat in stat, vorbim de o autonomie nemaipomenita a ungurilor si a tiganilor, chiar daca paradoxal si unii si altii se vaita de discriminare pe la portile Europei de vest. Circula povesti de groaza din perioada razboiului, cand hortistii faceau tabere in paduri antrenandu-si tinerii in spiritul urii si macelarind apoi romanii cu sadism inimaginabil.
Si teama imi este ca intr-o zi ungurimea, in frunte cu tzapii ei gen tokes, se va uni si va rupe iar Transilvania, in timp ce astia de peste munti vor sta cu mainile in san si se vor intreba scarpinandu-si jegul moral daca o mai fi ceva de furat in ce-a mai ramas dintr-o Romanie candva MARE.


Si inteleg odata in plus cata indrazneala manifesta aceste rude ale mele cand arboreaza in fata casei tricolorul, cand asculta la maxim Doamne, ocroteste-i pe romani si Treceţi, batalioane române, Carpaţii!, razand in nas ungurilor din dreapta si din stanga ograzii...