Ma doare capul din cauza lentilelor de contact si resimt o acuta stare de supra-saturare vis-a-vis de multe...
Cum spuneam intr-o alta postare, cu ceva timp in urma, cred ca printre pacatele capitale ale generatiei actuale e uitarea. Un carpe diem distorsionat, care dizolva in indiferenta si, eventual, in cinism superficial, orice element al imaginarului care nu apartine prezentului...
Probabil ca daca Piaf mi-ar asculta gandurile, ar rade molipsitor, cu buzele rujate intens pana la urechi, si, cu un gest boem, cochet si abrupt deopotriva, ar da din mana a paguba si-ar mai trage un fum de tigara in piept...si-ar zice: "Je m'en fous pas mal!" ...Mon Legionnaire.
Frehel, cu vocea ei groasa, volubila, dar subtila, ar zice ca nici nu se astepta la mai mult - La Java Bleue...ce qui vraiment compte,c'est la Java Bleue...
1908.jpg){kind=spacer}
Daca despre Edith Piaf se mai stie cate ceva de cand cu filmul, pe nume cum ar fi Rina Ketty si Lucienne Delyle s-a asternut complet uitarea.
Nimeni nu mai danseaza tangouri ca Nuits sans toi sau Mon amant de Saint Jean...
Nu cred ca avem dreptul sa afirmam que c'est du passe, n'en parlons plus...
Unless "I'm a barbie girl...in a barbie world!"...or so
