Iasi: privegheri de octombrie

Manastirea Cetatuia







Panorama asupra CUG-ului


Manastirea Frumoasa









Ingerul cu o aripa





Manastirea Golia, in toata splendoarea, dupa inlaturarea schelelor

Vechiul oras imperial - Yasunari Kawabata

Vechiul oras imperial, pentru care Kawabata a luat Premiul Nobel, e o carte-cantec. O carte-tablou. E ca muzica traditionala japoneza: acorduri fine, dar precise si armonioase, contrapunctate de clipe de liniste, apoi izbucniri de coarde care insa nu depasesc niciodata limite subintelese.
E ca o pictura vie, in care nuante incarcate de ceremonial si simbol se impletesc dupa o lege nescrisa cu trairi interioare cizelate asemeni unui bonsai pretios. Rareori mi-a fost dat sa intalnesc un imaginar mai complex decat cel japonez: claritatea, puritatea, simplitatea acopera o bogatie surprinzatoare de sentimente, forme si miscari launtrice. Echilibrul dintre acestea este neverosimil, mai ales pentru un european.
Personajele - constiinte lucrate in filigran discret, isi cultiva trairile cu migala, iar atat de perimata expresie a comuniunii cu natura, de care ne-am ingretosat cu totii prin scoala, se reveleaza intr-un mod surprinzator. Popularul "sentiment al naturii" specific romantismului timpuriu european e o palida reflectare a ceea ce a generat arhipelagul nipon. Sa-ti legi viata in mod organic de sarbatoarea ciresilor infloriti, a bambusului, sa privesti fiecare picatura de ploaie, fiecare nuanta a fiecarei frunze dintr-un artar tomnatec - si toate aceste observatii sa le faci la fiecare pas si sa-ti modelezi fiinta in functie de ele, toate acestea sunt departe, foarte departe.
Dar cred ca ce frapeaza cel mai mult este, dezarmanta, neverosimila, puritatea. A negustorilor, a fetelor in chimonouri care spun povesti, a tesatorilor sau a gheiselor. Nu sunt un lector model, nu am fost si nu voi fi. De aceea, citind cartea, m-am trezit razand infundat, intr-o totala lipsa de pietate, citind despre lucruri care se cuvin ori nu se cuvin din perspectiva lui Chieko, spre exemplu.
Si mi-am dat seama ca lumea din vechiul Kyoto ramane suspendata undeva, ca intr-o veche pictura japoneza cu munti si pini blurati de ceturi fumuriu-verzui.

Eleganta ariciului

Pentru multi cartea asta poate fi considerata o gura de aer proaspat, in ciuda unor pacate stilistice evidente. Eleganta ariciului e un roman de idei. Populat de oameni-idei. In acelasi timp insa ofera o imagine extrem de vie si reala a insului si a conditiei umane de azi, de oriunde.
Eleganta vorbeste despre cochilii neconstientizate, existente traite exclusiv in plan interior, despre paradoxul inteligentei nesustinute de experienta, putrefactia spirituala a prezentului consumerist, penibilul care nu poate fi evitat prin ban...
In intreaga carte fascineaza jocul subtil, lichid, al granitei proteice intre fericire si nefericire. Pulseaza de asemenea, printre schiopatari retorice, o mare dragoste fata de tot ce inseamna genuin act cultural, intelectual. Renee e o adevarata gurmanda a intelectului: ea consuma cultura cu voracitate, niveland sfasieri interioare amorfe.
Eleganta ofera solutii, nu in chip declarativ sau programatic, dar le ofera, la modul ca acele solutii vor fi intrevazute doar de catre aceia care se afla efectiv in cautare. Solutii cum ar fi deschiderea. Sau simbolul calauzitor, floarea de camelie. Sau lectia de dozare a idealismului pana in punctul in care acesta isi pierde toxicitatea.
Muriel Barbery ofera o lume proaspata, vie, ca o planta salbatica de primavara, desi dominata de dansul hipnotic al ideii pure.

Let's do it, Romania sau mitul lui Sisif in varianta eco-postmodernista

Cand mi s-a propus sa particip pe 25 septembrie la aceasta actiune n-am ezitat sa accept. Insa stiam de la inceput ca, dincolo de satisfactia unui gest concret de a proteja chinuita natura a mileniului trei, ne vom alege - majoritatea participantilor - cu un gust amar.
Am fost repartizati intr-o padure din zona Barnova, nu departe de releul de la Bucium. O zona frumoasa, chiar foarte frumoasa as putea spune.


Tocmai acesta este si motivul pentru care acolo s-a construit un soi de zona de agrement, unde se poate pescui, juca paintball sau manca gratare haiducesti.
Ei bine, ajunsi la fata locului, voluntarii au constatat cu stupoare ca mormanul de gunoaie alocat era defapt o albie abrupta de parau pe care cei cu localul o transformasera in groapa de gunoi personala. Lumea s-a apucat de treaba cu simt de raspundere, sacii s-au umplut rapid: consumabile de bar, prezervative folosite, materiale de constructii, gunoi menajer, sticle, pungi de toate felurile, pampersi etc etc etc...


Spre final, cred, am avut parte de un moment sublim, apoteotic: a venit unul de la local si ne-a zis ceva de genul: "bei, nu va mai chinuiti degeaba ca noi tot aici ne vom arunca gunoiul si pe viitor!"
Dupa scormonit in gunoi cateva ore, dupa sobolanii morti deshumati, lumea s-a revoltat. S-a propus sesizarea autoritatilor etc, nu stiu daca se va reusi ceva, deoarece sunt sigura ca cei cu localul au relatii fix acolo unde trebuie...


M-am uitat azi si prin presa, ecourile actiunii sunt practic absente, numai gogomaniile basescianului big brother tin cap de afis. Mie insa nu-mi pare rau ca am mers: esential este ca am curatat un colt de NATURA, care este si va fi mereu, dincolo de actul de proprietate al unor indivizi fara minte si principii.
Concluzie: mai exista in tara asta atat de putini OAMENI incat nu stiu ce fel de viitor ne asteapta. Poate ceva gen Mad Max...

Poze vintage

Poze vintage. Sau, ca sa evit neologismul excesiv folosit in ultimii ani (orice junk se vinde mai bine online daca se eticheteaza "vintage"), poze ingalbenite de vreme, care locuiesc in albume fragile sau sertare cu parfum de plante uscate. Poze de care putini mai stiu, iar cei care stiu stau si-ncearca sa puna etichete: aici eram cu cutare...eram in cutare loc...Despre unele nu se mai stie absolut nimic, si-ti ramane sa interoghezi suplimentar rude mai varstnice sau sa dai cu presupusul sau sa-ti imagiezi scenarii.
Imi sunt dragi pozele astea, care, dincolo de fragilitatea lor, re-creeaza in chip tacut si senin o intreaga lume.

Undeva prin judetul Bacau, prin 1934-35, bunica eleva:



O pseudo-gheisa pe malul Marii Negre, 1964. Identitate necunoscuta:

Strabunici la nunta. Inainte de 1930. Judetul Bacau:

Bucovina. Rude. Nu le pot identifica. Undeva pe la 1930-1940:

Bunica. Anii 70:
Strabunicii. Judetul Bacau, inceputul anilor 30:

Bunica (cea din dreapta). Anii 40:


Nu stiu decat ca e in Bucuresti:

Sora bunicii, tot Bucuresti, probabil tot anii 40:


Tata:


Studentie rebela a celor de la geologie, anii 70.

Expeditie studentesca intreprinsa cu pluta. Traseul Bistrita - Siret - Prut - Dunare:

Camping si pulover pe gat.


Era pantalonilor evazati:

La Obeliscul Leilor din Copu:

Alpinism:



Mode ale anilor 70. Ce volum de la Vella? Minciuna! Just take a look below:

Pe magarusi:

Mama (stanga, cizme lungi si manusi negre) - fashion addicted:

Pe scarile corpului B de la UAIC, inainte de imbarcarea in excursia de studii:


Paaaaaaarty!
Cred ca prin Maramures:


Mini rules. Love it: