Zapada...multa zapada in acest martie zgribulit.
06 martie, 2011
24 februarie, 2011
Finally: Nikon D3100
Dupa o relativ indelungata asteptare, presarata de scormoneli dupa review-uri si sacait by all means cunoscatori intr-ale artei fotografice (vezi Adi), am reusit sa ma decid asupra noului aparat de fotografiat.
The winner este Nikon D3100, pe care l-am achizitionat in urma cu cateva zile de la F64, comanda fiind onorata prompt si cu seriozitate. Aparatul a venit la pachet (enorm pachetu', btw) cu o geanta foto mai mult decat incapatoare si un card de 4GB.
Nu ma voi apuca acuma sa fac review-uri, deoarece exista destule pe net, facute de oameni care stiu despre ce vorbesc.
Aparatul este exact ceea ce aveam nevoie (cum spuneam, am cascat ochii bine inainte de a da o caruta de bani), mic, usor (chiar si cu obiectivul de 18 - 55 mm atasat), extrem de versatil si precis.
Nu am apucat inca sa-l testez asa cum merita, insa primele fotografii, facute total la plesneala si in conditii de iluminare jalnice, sunt outstanding in ceea ce ma priveste.
Fiind destinat incepatorilor intr-ale DSLR-urilor, este conceput extrem de intuitiv si user friendly, oferind in acelasi timp libertate de miscare si posibilitati creative remarcabile celor mai avansati.
Sa vina primavara cat mai repede, cu lumina clara si verdeata - numai bune de experimentat....
The winner este Nikon D3100, pe care l-am achizitionat in urma cu cateva zile de la F64, comanda fiind onorata prompt si cu seriozitate. Aparatul a venit la pachet (enorm pachetu', btw) cu o geanta foto mai mult decat incapatoare si un card de 4GB.
Nu ma voi apuca acuma sa fac review-uri, deoarece exista destule pe net, facute de oameni care stiu despre ce vorbesc.
Aparatul este exact ceea ce aveam nevoie (cum spuneam, am cascat ochii bine inainte de a da o caruta de bani), mic, usor (chiar si cu obiectivul de 18 - 55 mm atasat), extrem de versatil si precis.
Nu am apucat inca sa-l testez asa cum merita, insa primele fotografii, facute total la plesneala si in conditii de iluminare jalnice, sunt outstanding in ceea ce ma priveste.
Fiind destinat incepatorilor intr-ale DSLR-urilor, este conceput extrem de intuitiv si user friendly, oferind in acelasi timp libertate de miscare si posibilitati creative remarcabile celor mai avansati.
Sa vina primavara cat mai repede, cu lumina clara si verdeata - numai bune de experimentat....
12 februarie, 2011
Leapsa cu 7 lucruri
Abia scapata de sesiune, Cristina m-a onorat cu o noua leapsa: "7 lucruri care nu se stiu despre mine"... That's a deep kinky one...ma intreb oare cui i-o fi trecut prin cap atare subiect sensibil de leapsa...
Asadar:
1. Telefonul meu este ROZ. La fel si tastatura.
2. Am omorat candva o gasca, dupa ce am nimerit-o cu o piatra in cap. In orice caz, am incercat sa o resuscitez dandu-i apa. Didn't work...
3. Mi-e frica de intuneric. Cand sunt singura dorm cu lumina.
4. Colectionez carti pentru copii editate inainte de '89. Am cateva sute. Imi place ocazional sa le recitesc.
5. Detest culoarea oranj (aka portocaliu in limbaj popular). In prezenta portocaliului mi se face rau la stomac.
6. Am trecut examenul la fonetica la Turculet in anul I cu mita...un bax de vin...voiam totusi sa termin facultatea. Am inteles ca primea si Johnny Walker.
7. Cand erau mici copiii Cristinei si ai Mihaelei, fiind adusi la tara, obisnuiam sa le fur din praful de Milupa (aroma de banane) cu care erau hraniti.
Asta asa, la o prima scanare a sinelui...
Voi reveni zilele astea cu un invitat-surpriza in scopul preluarii lepsei :)
Update: invitatul surpriza:Shoguuuuun! Un catel fara blog, dar care merita bagat si el in seama :)...
Despre Shogun, 7 lucruri care nu cred ca se stiu:
1. Mananca pungi de plastic. Nu le roade, le mananca.
2. Iubeste masinile rosii. Iubeste sa mearga cu masina, in general.
3. A gasit un om fara cunostinta undeva prin salbaticie, daca nu-l gasea murea, fiindca avea nevoie de resuscitare.
4. A adoptat candva 3 pisoi, i-a adus in curte.
5. Sforaie.
6. Iubeste sa se joace cu lumini care se misca.
7. L-a muscat pe tata.
Asadar:
1. Telefonul meu este ROZ. La fel si tastatura.
2. Am omorat candva o gasca, dupa ce am nimerit-o cu o piatra in cap. In orice caz, am incercat sa o resuscitez dandu-i apa. Didn't work...
3. Mi-e frica de intuneric. Cand sunt singura dorm cu lumina.
4. Colectionez carti pentru copii editate inainte de '89. Am cateva sute. Imi place ocazional sa le recitesc.
5. Detest culoarea oranj (aka portocaliu in limbaj popular). In prezenta portocaliului mi se face rau la stomac.
6. Am trecut examenul la fonetica la Turculet in anul I cu mita...un bax de vin...voiam totusi sa termin facultatea. Am inteles ca primea si Johnny Walker.
7. Cand erau mici copiii Cristinei si ai Mihaelei, fiind adusi la tara, obisnuiam sa le fur din praful de Milupa (aroma de banane) cu care erau hraniti.
Asta asa, la o prima scanare a sinelui...
Voi reveni zilele astea cu un invitat-surpriza in scopul preluarii lepsei :)
Update: invitatul surpriza:Shoguuuuun! Un catel fara blog, dar care merita bagat si el in seama :)...
Despre Shogun, 7 lucruri care nu cred ca se stiu:1. Mananca pungi de plastic. Nu le roade, le mananca.
2. Iubeste masinile rosii. Iubeste sa mearga cu masina, in general.
3. A gasit un om fara cunostinta undeva prin salbaticie, daca nu-l gasea murea, fiindca avea nevoie de resuscitare.
4. A adoptat candva 3 pisoi, i-a adus in curte.
5. Sforaie.
6. Iubeste sa se joace cu lumini care se misca.
7. L-a muscat pe tata.
06 februarie, 2011
26 ianuarie, 2011
Transport
Cristina mi-a reamintit ca transportul este un subiect inepuizabil pe bloguri. Mai ales in Romania. Mai ales transportul in comun.
Am folosit transportul in comun din Iasi din 1999 pana in 2008. Am prins Saviem-urile de pe ruta 19 si 28, troleul 41, tramvaiele 80-ciste etc. Am avut de multe ori tendinta sa execut o monografie subiectiva a transportului iesean, caci evenimentele s-au revarsat gramada, majoritatea neplacute, prea putine macar amuzante.
Hoti de buzunare, golani care se iau de studente, pensionari isterici, controlori maniaci, preludii intre liceeni pe banchetele din spate, duhori incredibile...
Dintre putinele faze pozitive: s-au luat de mine intr-o seara cand veneam de la facultate vreo 5 de astia de cartier, cu lantzuri, tatuaje, geci de piele sh & stuff. Dupa vreo 3 statii in care m-au sacait, in timp ce eu le-am spus scurt sa-si vada de treaba, au concluzionat ca nu ar trebui ca una ca mine sa umble seara prin autobuze ca e prea periculos si au vrut sa-mi ofere un spray paralizant...just in case.
Alta data, in maxi-taxi, primavara-devreme: imi era frig si a inceput sa-mi curga nasul rau de tot. Apoi am inceput sa stranut fara sa ma mai pot opri. Un tip dragut, bine imbracat, se pregatea sa coboare, si inainte de asta mi-a strecurat in mana un biletel pe care abia il scrisese. Ce continea biletelul: 2 retete de ceai medicinal, mixuri de plante pentru raceala. Soooo cute!
Multa lume m-a considerat snoaba cand am dat 16000 de euro pe o Honda Civic sedan...noua... "Ce va trebuie voua o masina asa de mare???!!! Un logan era numa bun pentru voi...Sau un Opel Astra sh."
Dar dupa ani de zile de tarait genti dintr-un tren in altul, dupa sute de dimineti de astepat in statii, in frig, dupa toata mizeria inghitita si dupa toate suferintele ficatului din pricina putorii, eu stiu ca merita. Sa stiu ca nu mananc, dar prefer sa merg cu masina. Prefer sa platesc mai mult, dar sa ma simt om, sa am scaune incalzite la masina, sa am spatiu sa-mi intind picioarele...
Luni, pe 24, ziua in care basexu si blonda prezidentiala au fost huiduitzi in capitala moldava, am avut si eu treaba prin targ. Si a trebuit sa iau autobuzul (dus-intors din centru - nu, nu am fost in piatza Unirii). Nu mai luasem autobuzul de vreo 6 luni...a fost ashea, ca un experiment antropologic. Constatari: iesenii, chiar pe ger, put mai rau ca inainte, put pe mai multe tonuri, put ei insisi si le put hainele, uneori cu iz de parfum ieftin si naftalina. Uneori, dimineatza, nu e chiar atat de rau, deoarece urca mai multi studenti si persoane care au job de birou - categorii care inca fac eforturi sa se ingrijeasca.
Lumea e nervoasa, iritata, gesturi abrupte si ghionti. Femei tinere, unele ingrijite, cu copii dupa ele: smokey eyes de dimineata, priviri reci si ingrijorate, buze date cu ruj prea puternic stranse intr-o grimasa neplacuta, ajustata de riduri timpurii.
Cate un adolescent zapacit, cu Iphone si turul pantalonilor lasat si fes colorat, incercand sa se strecoare spre vreun loc liber.
Pensionari scapati din frau, semi-salbaticiti, majoritatea grasi pentru ca mananca mult cartof, paine si margarina, urca repede, fasaind si pufnind din toate incheieturile, aruncand ocheade malefice alora care stau asezati. Put pensionarii astia de te seaca la maruntaie. Lumea se cearta, se insulta, pluteste peste toti un soi de nor de energie negativa care genereaza scantei cand un babac vrea sa stea jos sau careva e strivit de usa: "da' shi vriei duom'li, si mi omuori? nu viez' ci n-am uni si mi mai strang???!!!"
In fine...am coborat si eu in Nicolina, am gasit o banca si m-am asezat. M-am cotrobait sa vad daca mai am mobil, portofel si basca si-am inspirat adanc aerul rece si umed. Si m-am intristat pentru oamenii astia, pentru situatia care nu are sanse de imbunatatire, pentru acest mic cosmar cotidian inevitabil...
Am folosit transportul in comun din Iasi din 1999 pana in 2008. Am prins Saviem-urile de pe ruta 19 si 28, troleul 41, tramvaiele 80-ciste etc. Am avut de multe ori tendinta sa execut o monografie subiectiva a transportului iesean, caci evenimentele s-au revarsat gramada, majoritatea neplacute, prea putine macar amuzante.
Hoti de buzunare, golani care se iau de studente, pensionari isterici, controlori maniaci, preludii intre liceeni pe banchetele din spate, duhori incredibile...
Dintre putinele faze pozitive: s-au luat de mine intr-o seara cand veneam de la facultate vreo 5 de astia de cartier, cu lantzuri, tatuaje, geci de piele sh & stuff. Dupa vreo 3 statii in care m-au sacait, in timp ce eu le-am spus scurt sa-si vada de treaba, au concluzionat ca nu ar trebui ca una ca mine sa umble seara prin autobuze ca e prea periculos si au vrut sa-mi ofere un spray paralizant...just in case.
Alta data, in maxi-taxi, primavara-devreme: imi era frig si a inceput sa-mi curga nasul rau de tot. Apoi am inceput sa stranut fara sa ma mai pot opri. Un tip dragut, bine imbracat, se pregatea sa coboare, si inainte de asta mi-a strecurat in mana un biletel pe care abia il scrisese. Ce continea biletelul: 2 retete de ceai medicinal, mixuri de plante pentru raceala. Soooo cute!
Multa lume m-a considerat snoaba cand am dat 16000 de euro pe o Honda Civic sedan...noua... "Ce va trebuie voua o masina asa de mare???!!! Un logan era numa bun pentru voi...Sau un Opel Astra sh."
Dar dupa ani de zile de tarait genti dintr-un tren in altul, dupa sute de dimineti de astepat in statii, in frig, dupa toata mizeria inghitita si dupa toate suferintele ficatului din pricina putorii, eu stiu ca merita. Sa stiu ca nu mananc, dar prefer sa merg cu masina. Prefer sa platesc mai mult, dar sa ma simt om, sa am scaune incalzite la masina, sa am spatiu sa-mi intind picioarele...
Luni, pe 24, ziua in care basexu si blonda prezidentiala au fost huiduitzi in capitala moldava, am avut si eu treaba prin targ. Si a trebuit sa iau autobuzul (dus-intors din centru - nu, nu am fost in piatza Unirii). Nu mai luasem autobuzul de vreo 6 luni...a fost ashea, ca un experiment antropologic. Constatari: iesenii, chiar pe ger, put mai rau ca inainte, put pe mai multe tonuri, put ei insisi si le put hainele, uneori cu iz de parfum ieftin si naftalina. Uneori, dimineatza, nu e chiar atat de rau, deoarece urca mai multi studenti si persoane care au job de birou - categorii care inca fac eforturi sa se ingrijeasca.
Lumea e nervoasa, iritata, gesturi abrupte si ghionti. Femei tinere, unele ingrijite, cu copii dupa ele: smokey eyes de dimineata, priviri reci si ingrijorate, buze date cu ruj prea puternic stranse intr-o grimasa neplacuta, ajustata de riduri timpurii.
Cate un adolescent zapacit, cu Iphone si turul pantalonilor lasat si fes colorat, incercand sa se strecoare spre vreun loc liber.
Pensionari scapati din frau, semi-salbaticiti, majoritatea grasi pentru ca mananca mult cartof, paine si margarina, urca repede, fasaind si pufnind din toate incheieturile, aruncand ocheade malefice alora care stau asezati. Put pensionarii astia de te seaca la maruntaie. Lumea se cearta, se insulta, pluteste peste toti un soi de nor de energie negativa care genereaza scantei cand un babac vrea sa stea jos sau careva e strivit de usa: "da' shi vriei duom'li, si mi omuori? nu viez' ci n-am uni si mi mai strang???!!!"
In fine...am coborat si eu in Nicolina, am gasit o banca si m-am asezat. M-am cotrobait sa vad daca mai am mobil, portofel si basca si-am inspirat adanc aerul rece si umed. Si m-am intristat pentru oamenii astia, pentru situatia care nu are sanse de imbunatatire, pentru acest mic cosmar cotidian inevitabil...
12 ianuarie, 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)